Obosit pe-ngusta cale, doru-n piept îl am aprins,
Și alerg fără-ncetare, spre-al meu vis din Paradis,
Să alergi și tu întruna, nu te-opri din drumul tău,
Când vei obosi... putere, îți va da El... Dumnezeu

Bucuros în lupte grele, către ceruri eu privesc,
Peste apele șuvoaie, urma Domnului pășesc,
Stai și tu-aplecat sub valuri, Domnul le va potoli,
Spre limanul suferinței, viața îți va cârmui.

Cu privirea ridicată, cânt de jale și de dor,
Dar mi-e pasul pe o treaptă, care urcă... nu cobor,
Nu opri nici tu... o clipă, pradă ca să nu devii,
Poposirea poate stinge, focul dragostei dintâi.

Obosit de alergare, strig cu glasu-mi la Isus,
Îmi răspunde-ntotdeauna, nici-o clipă nu-i ascuns,
Dacă-ți vei striga durerea, va turna alin în ea,
Dar mai poate să închidă, cerul dacă vei tăcea.

Cânt cântarea biruinței, căci doresc s-o am mereu,
Ca să ai doar izbăvire, cântă-i doar lui Dumnezeu,
Fii ca Daniel în groapă, ca și Iov cel încercat,
Ca și cei din valea Dura-ncrezători neâncetat.

Nu mă îndoiesc căci iată, mă-ntărește harul Său,
Rabdă și tu pân-la capăt, ca un Fiu de Dumnezeu,
Alipit de poala sfântă, stau ca să nu rătăcesc,
De la ziua așteptată, ochii nu îmi dezlipesc.
Amin