Îmi ridic ochii spre munți
Autor: Diana14  |  Album: fara album  |  Tematica: Diverse
Resursa adaugata de DianaGU in 05/11/2023
Îmi ridic ochii spre munți,
Ajutorul să primesc,
Cerurile și pământul,
Le-a făcut... mult îl iubesc.

El nu lasă clatinarea,
Să cuprindă pasul meu,
Mă păzește... El nu doarme,
Sunt un fiu de Dumnezeu.

Lui îi spun în încercare,
Să mă scape mult doresc,
De o buză-nșelatoare,
Vreau mereu doar să-l slăvesc.

A mea cerere ajunge,
Pân-la tron... sunt auzit,
Întărit sunt pe vecie,
Cred în ce-a făgăduit.

De n-ar fi și de-a mea parte,
Aș fi înghițit de viu,
Aș fi prada celui care,
Mă pândește în pustiu.

M-aș fi înecat în ape,
Eu în laț aș fi căzut,
Ca să nu cunosc iubirea,
Care azi am cunoscut.

Din adânc îl chem pe Domnul,
Ia aminte glasul meu,
Uit-a mea nelegiuire,
Căci El este Dumnezeu.

De la El îmi cer iertare,
Căci El este de temut,
Împăratul veșniciei,
Care-i doar cu început.

Ce plăcut este cu Domnul,
E-un balsam pentru acei,
Care-l strigă, care-l cheamă,
Se coboară printre-ai Săi.

Ține-n veac a Sa-ndurare,
Dragostea-i un infinit,
Către El strig totdeauna,
Viața El mi-a dăruit.
Amin


Până în acest moment nu au fost adăugate comentarii.
Statistici
  • Vizualizări: 231
Opțiuni