Vor trece norii de aramă,
Și-aceste vremi ce sunt pustii,
Vor trece zilele cu ceață,
Și-aceste toamne arămii,
Nimic nu-i veșnic... numai cerul,
Pământul este trecător,
Pe el nu este fericire,
Doar cerul este-al ei izvor.

Va trece vremea tulburată,
Va trece groaza ei din ea,
Vor trece valurile vieții,
În ceruri loc nu vor avea,
Nimic nu-i veșnic... numai cerul,
E veșnică splendoare Sa,
În care doar acei ce astăzi,
Smeriți pășesc... ajung în ea.

Vor trece clipele greoaie,
Ce-amărăciuni aduc mereu,
Vor trece umbrele străine,
Ce-aduc un timp atât de greu,
Nimic nu-i veșnic... numai cerul,
Cu soarele care va fi,
Cu bucuria lui cerească,
Ce nu se poate ea sfârși.

Vor trece-aceste suferințe,
Vor trece șoaptele ce sunt,
Ca apele ce-s tulburate,
În fața celor care plâng
Căci cel ce-i veșnic... e doar cerul,
Cu străzile ce-s aurii,
Cu primăvara fără margini,
Fără durere sau pustii.

Căci unde sunt fără sfârșite,
Comorile... e cerul sfânt,
În el va fi ce niciodată,
Nu poate fi jos pe pământ,
Nimic nu-i veșnic... numai cerul,
De dragoste mereu domnit,
În el ne-asteaptă bucuria,
Care va fi un infinit.
Amin