Stați cu gurile deschise, să-i cântați lui Dumnezeu,
Cum stăteau Pavel și Sila, în necazul lor cel greu,
Când în temniță în noapte, ei pe El îl lăudau,
S-a cutremurat pământul, când acei doi se rugau.

Clătinată temelia temniței atunci era,
Porțile erau deschise, legăturile rupea,
Cântul lor din miez de noapte, ce îl înălțau mereu,
Într-o mare suferință, însă pentru Dumnezeu.

Credincioși ca și fetița fără nume voi să fiți,
Ca Ștefan tăcut sub pietre, chiar de-ar fi ca să muriți,
Mijlocind pentru aceia, pe Isus ce nu îl știu,
Pentru ei o apă vie, fiți în mijloc de pustiu.

Credeți cum credea ologul, niciodat ce n-a umblat,
Când vestea cuvântul Pavel, când a fost el vindecat,
Când doar dintr-o săritură, în picioare el stătea,
Vindecat când prin credință, stând olog jos el stătea.

Ca femeia cananiancă, strângeți și fărâmituri,
Au ele-o valoare mare, sunt din sfintele scripturi,
Fiți ca Iov... fără cârtire, ca în groapă Daniel,
Fiți voi mici și Domnul mare, nu voi mari... El mititel.

Fiți mereu doar ca și Domnul, demn doar El e de urmat,
El e Cel care în luptă, pân-la capăt a luptat,
A răbdat durerea, hula, fiți ca El... doar răbdători,
Să ajungeți sus în Țara, plină veșnic de valori.
Amin