Du-mă mai departe, de prigoana lumii,
Să nu simt durere, nici amarul ei,
Du-mă mai departe Doamne de-a ei gură,
Să nu fiu vre-o dată, unul dintre răi.

Du-mă mai departe, de păcatul care,
Este-un bold al morții, ce-i pe urma mea,
Stă mereu la pândă, ea a mea ființă,
Ca să o zdrobească, Doamne mult ar vrea.

Trece-mă de vremea, cea ispititoare,
Un trecut să fie, fără amintiri,
Ce sunt dureroase, sece de izvoare,
Ce-aduc suferințe, chiar și în priviri.

Trece-mă de munte, și de valul care,
Are-n faț-o țintă, să fiu înecat,
În dureri și lacrimi, în amărăciune,
Valul n-are milă, sfinte Împărat.

Trece-mă de noapte, ca să văd lumina,
Să văd urma care, doar Tu ai lăsat,
Să nu fiu eu Doamne, rătăcit în beznă,
Cel care renunță, cel ce a luptat.

Du-mă mai departe, de tot ce m-apasă,
Să cunosc adâncul, Doamne nu doresc,
Ține-mă la umbra, aripilor Tale,
Când alerg sub ele, eu nu obosesc.

Tu îmi ești tărie, Tu îmi ești putere,
Numai lângă Tine, sunt eu împlinit,
Sufletul. mi-e tânăr, plin numai de râvnă,
Doar a Ta iubire, Doamne m-a-ntărit.
Amin