Ioan, tu, ucenic iubit
Mai mult decat ceilalti, se pare
Desi-ai fost ,poate cel mai mic
In dragoste, esti cel mai mare.
Caci numai tu ti-ai aplecat
In clipele de partasie
Capul pe pieptul minunat
Al celui ce era din vesnicie.
Doar tu, simtit-ai cum batea
In pieptu-I, inima Lui sfanta
Si dragostea-I, te patrundea
Si-ai inteles ce El cuvanta.
Tu ai simtit suflarea Lui
Si te-ai atins cu reverenta
De-ntruparea Cuvantului
Din care toate-au luat fiinta.
De-aceea ai putut sa lasi
Noua, celor din Laodiceea,
Urmele sfintilor Lui pasi
Care umblau prin Galileea
Sa mangaie in intristare,
Pe morti sa-i cheme la viata
Bolnavilor dand vindecare,
Celor pierduti, o noua viata.
Cu El ai fost si sus pe munte
Atunci cand Sfantul Dumnezeu
A zis:"De El s-asculte-ntreaga lume,
Acesta este Fiul Meu!"
Cu El ai fost si cand plangea
Si se ruga in Ghetsimani
Cand chinul era partea Sa
Si cand L-nconjurau dusmanii.
Tu n-ai putut sa-l parasesti
Nici cand pe cruce, sus, murea
Si te-a lasat sa ingrijesti
De cea care-a fost mama Sa.
Dat primu-ai fost si-n ziua cand,
Plin de speranta si durere
Ai alergat pan-la mormant
Sa ne dai vestea de-nviere.
Voi, fratii mei,care purtati
Ca si Ioan, frumosul nume,
Cat veti trai, sa nu uitati
Sa semanati cu El in lume. Amin
Daruiesc aceasta poezie tuturor celor ce poarta numele ucenicului iubit al Domnului.