În noaptea-ngheţată sub falduri de lună
Beteală tăioasă ţesută în ger
Nămeţii porniţi într-o cursă nebună
Se-nalţă cu dalbele cuşme spre cer.

Cu şuier sălbatic, venind de aiurea
Porneşte un viscol sonor şi tăios
Trosneşte sinistru şi geme pădurea
În noaptea de gheaţă cu plâns dureros.

Vacarmul cu urlete lungi se-nteţeşte
De haite flămânde de lupi fioroşi
Şi groaza din noaptea de iarnă tot creşte
Din biciul de viscol şi dinţii tăioşi.

E noapte, e viscol şi nicio cărare
Sunt lupi, şi nămeţi, şi e gerul cumplit
Speranţa se-aprinde atunci când apare
În zare o casă, adăpostul dorit.

În casă e cald şi miroase a pâine
Miroase a pace, a zâmbet, a vis
Miros de speranţă în ziua de mâine
E viscol afară, dar uşa s-a-nchis.

În noaptea de patimi întinsă pe lume
E beznă, e iarnă cu viscole reci
Ispite în haite te strigă pe nume
Voind să te muşte, să te piardă pe veci.

Dar este o Casă aici, de-nchinare
Cu uşa deschisă oricărui drumeţ
O Casă a laudei, o Adunare
Cu vatra încinsă pentru orice dezgheţ.

În Casă miroase a Rai şi-a iertare
Miroase a duh de-nchinare, mereu
Păşeşte din viscol, acum, spre salvare
Te-aşteaptă în prag, iubitor, Dumnezeu.

Vulcan, 4 ian. 2007