Mi-aduc aminte, Mamă!
Din anii, cei fragezi, de copil,
Mi-aduc acum aminte mamă!
Cum paşii-mi urmareai, tiptil,
Să nu m-agăţ de vreun fitil
Ca să nu cad, fiindu-ţi teamă.
Şi cum de mâini tu m-apucai
Privindu-mă cu ochi fierbinţi,
Atunci când mersu-mi dirijai
Când înaintea mea mergeai
Prin sforţări grele-n neputinţi.
Astfel, erai în culmea fericirii
C-odoru-ţi merge-n picioruşe,
Şi-ţi simte-n glas, grija iubirii
Instinctul din naştere-al firii
În vorbele cu drag ce-i spuse.
Şi mă prindeai la sânul dulce
Prin vorbe şi-alintări duioase,
Când bolile-ncercau s-apuce
Prin lăcomie să-mi mănânce
Din trup în clipe dureroase.
O! Şi-atunci în rugă te plecai
Cu sufletu-ţi, cuprins de dor,
La Domnul de-unde aşteptai
Răspuns, l-a strigăt ca să ai
Pentru al tău scump fecior
Şi câtă linişte, câtă împăcare
Pe chipu-ţi placid, străluceau,
Când raze scumpe de-alinare
Ce le priveam ca-mbălsămare
În unde dulci mă cuprindeau!
Mi-aduc acum aminte, mamă,
De toate acestea cu mult dor,
Şi vreau în minte să ţin seamă
Prin dorul creşterii cu teamă
De-al dragostei, sublim izvor!
Flavius Laurian Duverna
16 februarie 2010