În pridvoarele Luminii s-a instaurat tăcerea!
Nu-i nevoie de cuvinte pentru a comunica!
Cei bolnavi de întuneric vor să-și vindece gândirea,
Prea mulți mor în bezna minții prinși de grija altcuiva.

În pridvoarele Luminii nu poți sta bolnav de ură,
Nici cu fruntea încruntată, nici cu sufletul hain,
Când pășești sub raza blândă, vei fi plin peste măsură,
De iubire și candoare! N-o să te mai simți străin!

În pridvoarele Luminii toți împovărații lumii
Își descarcă de sub frunte greutățile de-un veac,
Unii osteniți și singuri trec de liniile vămii,
Așteptând înariparea, cum odihna, ca pe-un leac!

În pridvoarele Luminii nu e loc pentru-nnoptare,
Nu sunt paturi pentru leneși și șezlonguri pentru proști
În Lumină n-are-accesul nici vreo oarecare stare,

Nu-i azil pentru nemernici și nici pentru falși hristoși!
La răspântii ni-s părinții prosternați lângă altare!
Pleacă-ți fruntea doar o clipă, pentru tine să te rogi!