PRIN INDURAREA TA
Zadarnic, încearcă omul, singur, prin fire,
Să scape de păcatul comis, e luptă vană.
Mărturisesc Doamne divina-Ţi iubire,
Ce s-a revărsat peste mizeria umană.
În inima zdrobită, de gemete și de durere,
La Calvar, ai pus, cu măiestrie, mângâiere.
Prin ofranda iubirii Divine, ai dat iertare,
Şi-ai îndepărtat înfricoşata ameninţare.
Prin bunătatea Ta mirifică şi nemărginită,
M-ai smuls din braţele morţii la viaţă.
Mă ţine în viaţă, îndurarea de sus revărsată,
Iubirea, ce-o respir din zori de dimineaţă.
M-ai scos din întuneric, ai pus în mine frică,
M-ai dus la lumină şi m-ai învăţat Adevărul.
Ai zdruncinat din temelie firea fariseică,
M-ai înţelepţit, spre cer să-mi iau zborul.
Lumina satură inima... spre cer deschisă,
Să nu coboare sufletul, în giulgii de umbre,
Să nu cadă, omul, în gol, fulgerat de ispită,
Mântuirea e viaţă, nu perspective sumbre.
Ţi se cuvin toate Laudele, Mântuitorule!
Sublima-Ţi iubire, s-a pus jertfă pe altar.
Cu lumina vieţii eterne, ce-a aprins dorurile
După mântuirea, primită în dar, prin Har.
Ți se cuvin mulţumiri, laude, Lauda toată.
Prin sângele Tău, viaţă a curs pentru mine,
Te slăvesc Domnul meu, Iubire minunată,
Bunule Împărat! Toată lauda Ţi-se cuvine.
Te voi lăuda, cât voi trăi pe acest pământ,
Până pleoapele, nu se-nchid pentru somn.
Prin poezie, cântare, în inimă şi-n gând,
Până Doamne mai suflu și nu mă pui s-adorm.
Până vei veni pe norul de slavă, după popor.
Te voi Lăuda şi Slăvi, Slăvitule Mântuitor.
Amin!