Se duce și luna aceasta din acest an trecător
Și ne bucurăm că viața noastră merge înainte
Privim discreți la plugul oțelit ce ară în ogor
Și sunt copleșit de nostalgice vechi simțăminte.
Mă gândesc la realizări, făcute în acest an
La realizări materiale și lucrări dorite spirituale
Chiar dacă mi-am făcut de la început un plan
Nu mai aștept la lucruri pământești, speciale.
M-am rugat, să putem merge, cu har, înainte
Să nu ne pierdem, în poftele cele păcătoase,
În lumea aceasta, în noi să avem lucruri sfinte,
Să fim ca cele cinci fecioare credincioase... .
Ele și-au adunat, în vas, uleiul sfânt, în taină
Și prin rugăciuni, au adunat, cereștile comori
Au păstrat viața curată, și albă este a lor haină
Adunând în inimă comori de sus, și mari valori.
Dumnezeu ne-a dat nouă, lucruri mari, valoroase
Să zidim cu ele, cum am fost de cuvânt învățați,
Ca să fim ca fecioarele înțelepte și credincioase
De Dumnezeu iubiți și de Duhul Său încredințați.
Se duce și acest an în zbor, și rămâne amintirea
Ce sămânță am semănat iar pe al inimii ogor?
Aceea vom culege, ori din Duh, ori ce da firea
Căci, inima, aceea va rodi, ce ai sădit, în interior.
Mulțumim iar că ne iubești, Doamne, cu tărie
Veghind asupra noastră să avem har în credință
Ne păzești și ne ferești haina albă, de murdărie
Ca în lupta cea bună să avem mereu biruință.
23.11. 2023