PUTINI ACEI CE INTELEG


Înjugat la rău, omul lipsit de iubire,
Îl înfăşoară minciuna maliţioasă...
Şi sub a viciilor deşartă ademenire,
E subjugat de moartea radioasă,
Ce roade cu ură şi cu turbare,
Să-l piardă pe om pentru veşnicie.
Cu umbre de nouri de disperare,
Îl străpunge adânc şi-l chinuie.

Omenirea pe calea ei îngheţată,
Înşelată de dorinţi efemere,
Ademenită de vicii, atârnă uscată...
Într-un vis de mărire şi de putere.
Cumplit e sfârşitul... ce-o aşteaptă,
Dar nici nu se oboseşte... să priceapă.
Subconştientul firav când se deşteaptă,
Admite osânda păcatului... dreaptă.

Pe această lume plină de noroi,
Doamne... Tu creezi o altă lume...
Te-nduri de suflete chinuite şi goi.
Şi faci din inimi rele, inimi bune.
Reverşi lumina peste întuneric...
Şi risipeşti tenebrele păcatului.
Îl dezgoleşti chiar şi pe cel mai mic,
Să-l smulgi pe om din robia viciului.

Ca o scânteie candidă pătrunde lumina...
Şi domneşte deplin în tot Adevărul.
Făcând omul... să-şi recunoască vina,
Să-şi caute cu fervoare, Mântuitorul.
Moartea... era osânda păcatului,
Dar iubirea... a pregătit izbăvirea.
La Golgota a fost victoria Împăratului,
Unde... a semnat cu sânge mântuirea.

Şi-n fiecare om pătrunde cercetarea...
Inimile se schimbă mai greu sau mai uşor.
În fiecare cuget... pătrunde întrebarea:
- Ce va fi cu mine, după ce-am să mor?
Puţini sunt însă, acei... ce vor... să priceapă
Minunata lucrare... a lui Dumnezeu.
Puţini acei... ce lasă mintea... să perceapă,
Că salvarea lor... e Fiul lui Dumnezeu.
Amin!