Am tresărit din nou la gândul
Că viața e un dar prețios
Și nu mi-e dată să se piardă,
Ci s-o trăiesc cu bun folos.

Am tresărit cu prima rază,
Când soarele mi-a mai zâmbit
Și n-am putut decât să murmur
Că sunt extrem de mulțumit.

Am tresărit când, la volanul
Vieții mele Te-am aflat
Și am decis să nu-mi schimb locul,
Ci să rămân cum sunt purtat.

Am tresărit atunci când lumii
Nu i-am surprins încrederea
Și m-a convins că nu îi pasă,
Și-am înțeles: nu-i lumea mea!

Am tresărit dar, când iubirea
Născută-n iesle m-a ajuns
Și de atunci, să-Ți simt prezența
Mi-e suficient și mi-e de-ajuns!