Scâncește frunza ce-a uitat să cadă,
Vibrând la rece croncănit de ciori;
Văzduhul tot miroase a zăpadă,
Căci în culise chicotesc ninsori.

Și va începe cerul iar să cearnă
Omături despletite din miraj,
Iar noi vom pune roțile de iarnă
La inima momită-n derapaj.

Din țurțuri, gerul aruncând ocheade
Va trece cu săgețile-i prin noi,
Ca, rătăciți sub albele cascade,
Să revenim în fiecare sloi.

Va fi iar frig, chiar incomod de rece,
Însă vom clocoti de sărbători
Când steaua Betleemului va trece
Vestind că vin ai mântuirii zori.

Și când va ninge iar peste coline
Cu fulgi și-acorduri de Crăciun sfințit,
Ne umple, Doamne, sufletul de Tine,
Într-un divin colind fără sfârșit.

Simion Felix Marțian
Siegen, 27 noiembrie, 2023