În carul tău, cuvântule viteaz,
Muritorii îşi poartă fructele eterne
Coapte-n tăcere, culese-n extaz,
Din ramuri străvechi sau moderne.

Sunt fructe care hrănesc pământul
Dar ireversibil îl părăsesc, totodată.
Ce mare mister eşti Tu, CUVÂNTUL
Care mă reprezinţi în lumea cealaltă!

Când se va deschide Cartea cuvântului
A gândurilor şi cugetărilor mele
Acolo, în diamantina Sfânta Sfintelor,
În liniştea bisericoaselor stele,

Când va fi slobozită aroma fructului
Dăruit celui mai flămând însetat
De mine, dăltuitorul cuvântului,
Isprăvnicia căruia mi s-a dat,

Ce voi spune culegătorului meu –
Îngerul ce va derula filmul buzelor
Film disipat în căuşul lui Dumnezeu
Ca şi huietul mut al frunzelor?

Faţă în faţă cu eu, descojit
De pătimitoarea carne hulpavă
Ce-am dorit
Ce-am gândit
Ce-am rostit
Ce-am rodit
În slavă
MIERE-mi va fi
sau OTRAVĂ.


12 ianuarie 2008