NU DA FRAU LIBER FIRII REBELE

Mă afund cu totul în studiul Scripturii.
Şi pătrund adâncită-n tainele din versete.
Descopăr capcanele-ntinse ale urii,
Prin lumina ce vrea să mă deştepte.

Profeţiile prin care lucrează Adevărul,
Îmi descoperă Cuvântul mai pe-nţeles.
Şi-mi arată, cât de viclean este răul,
Mă pune-n gardă, să nu cad în eres.

Nedreptatea desparte omul de Dumnezeu.
Şi fărădelegea îl împinge în groapa morții.
Învăţăturile Sale, le tipăreşte în om, Dumnezeu,
Ca să-i dea putere, să nu cadă pradă cărnii.

Pe frunte îi pune omului diademă călăuzitoare,
Spre înălţimi, la tronul de aur din Nemurire.
Îi pregăteşte un viitor cu bucurii nemuritoare,
Prin Harul ce-o dă jertfa, prin mântuire.

Cuprinsă eram de noianul gândurilor efemere,
Când Domnul mi-a vorbit blând şi duios.
Să nu las niciodată liber firii mele rebele,
Să iau jugul neprihănirii, ce îmi dă Cristos.

Să nu las răzvrătirea, să mă împresoare,
Să-mi stârnească mândria şi să mă revolt.
Să las răbdarea şi îngăduinţa, când doare,
Să mă-nveţe iubirea, revărsată dezinvolt.

Şi o minune luminoasă mi-a spus scrie,
Lasă literele să se aşeze cu folos, duios
Şi cuvânt cu cuvânt, vers cu vers, poezie,
Au fost scrisul, ce s-a-îmbinat armonios.

Şi plutind pe aripi sfinte, cuvintele senine,
Din lumină, pe drumul vieţii mele semnând.
Pun în inimă mea, o liră a iubirii să respire,
Oxigenul vieţii, din cuvântul iertării, crescând.
Amin!