Nu privi ce mare-i valul! Tu, eşti fiu de Dumnezeu
Şi oricât de mare-i valul El te ia pe braţul Său
Iar când spune un cuvânt valul se va potoli
Şi pe marea vieţii tale soarele va răsări...
Nu privi la cei din jur... vor veni ispite grele
Şi-ai să cazi în plasa lor căci ispitele-s mişele
Se ascund în bogăţie şi în false străluciri
Şi ademenit de ele uiţi ce-nseamnă a iubi!
Nu privi la trupul slab care geme în dureri
Ci priveşte către ceruri... vei primi în dar puteri
Să te lupţi cu suferinţa şi cu rana ce te doare
Căci Isus e Medic Bun care lasă vindecare!
Nu privi că-s vremuri grele... Dumnezeu este cu tine
Să te-ncrezi că lângă El nu îţi va lipsi vre-un bine!
El e Stâncă în furtună şi e Medic minunat
Şi în orice-mprejurare nicidecum nu te-a lăsat!
Vulcan-30-11-2023
Mary