Inimă de gheață
Autor: Ionescu Petru  |  Album: fara album  |  Tematica: Diverse
Resursa adaugata de IonescuP292 in 04/12/2023
Inimă de gheață

Călător, ce fără grijă
Rătăcești ca frunza-n vânt,
Unde alergi fără-ncetare?
Îți știi rostul pe pământ?
Ți s-a dat aici o vreme
Un timp să te pregătești
Pentru ce va fi să vie
Când aicea nu mai ești,
Dar nu vrei ca să iei seama
În timpul tău trecător
Că ai o încredințare
Și vei fi răspunzător.
Poate nu-nțelegi menirea
Ce o ai aici și-acum
Sau nu vrei să ți se spună
Cum să mergi pe al tău drum,
Dar la capăt de cărare
Să plătești va trebui
Pentru a ta împietrire
Ce o ai în astă zi.
Vreau ca să îți fac chemare
Înspre Mine să privești
Căci vreau să Te chem pe nume
Ca să cunoști cine ești.
Vreau să-Ți spun o veste bună
Că iubesc sufletul tău
Și că Te doresc cu Mine
Omule, ce azi ești rău.
Nu te adânci în noapte
Departe de Haru-Mi dat
Și de-a Mea Cărare sfântă
Unde poți trăi curat.
Nu fugi cât ai chemare
Și cu drag ești așteptat
Căci pierzarea te așteaptă
De nu vrei să fii salvat.
Oare inima-ți n-ascultă
Chemarea? sau nu o vrea?
Până când această stare
Cât mai ești condus de ea?
Până când vrei în pierzare
Să rămâi nepăsător?
Oare inima-ți nu simte
Nevoia de ajutor?
Vei rămâne-n înșelare
Pân' la capătul de drum
Dacă-n inimă ai gheață
Ce n-o vrei topită-acum
Și în starea-aceasta rece
De rămâi, va trebui
Pentru veci să-ți plătești vina
Nepăsării într-o zi.
Astăzi mai poți cu grăbire
Să te-ntorci din drumul rău
Să-Ți dau viață, iertare
Să-Ți salvez sufletul tău,
Căci prin Har mai fac chemare
Poate c-o vei auzi
Cât Te mai chem înc-odată
Și-i a mântuirii zi.
Vino să-Mi predai ființa
Ascultând de-al Meu Cuvânt
Ca să fii pe totdeauna
Cu Mine în Cerul Sfânt.


Până în acest moment nu au fost adăugate comentarii.
Statistici
  • Vizualizări: 317
  • Export PDF: 4
Opțiuni