Există o cărare neumblată
Un drum pe care numai gândurile merg
Dimensiuni prea veşnice. Şi-odată
În braţul lor, chiar visele se şterg.

(Pe-această cale aş fi vrut să-ngădui
Să mi se nască omul ce-a murit
Să-l cresc pirat, cu care apoi să prădui
Tezaurul ce l-am descoperit.)

Există-un drum pe care Unul singur
A mers, călcând atât de voitor,
Plecându-se-a atinge orice mugur,
În ochi cărând oftatul stelelor.

Călcând pe ea, s-a contopit cu calea -
Topaz, Lumină, Adevăr şi Nume
Înţărmurind în Sine însuşi jalea
Atoateneputinţelor din lume.

Apoi curgând spre sfinte iar tipare
Ne-a dăruit albastrul veşniciei.
Doar carnea respirând înverşunare
Dezmiardă pulberea vremelniciei.

În pasul Lui, pe calea neumblată,
Nu mai sunt lut ciuntit de neputinţă.
Aripi de vultur mi-au crescut! Şi-odată
Voi trece-n Rai învins de biruinţă.