Fiul meu, măsoară-ți vorba
Ori de câte ori nu taci
Și-ai vrea să spui ceva anume.
Nu-i permis să spui în lume
Ce nu ți-e permis să faci,
Nici pe cineva să-ataci.

Fiica mea, înțelepciunea
Ascultării tu o-nvață,
Cât poți mai puțin vorbește,
Cât mai mult te pocăiește,
Cât poți mai mult taci în viață,
În toate cere Domnului povață.

Că acel care vorbește
Vinde și se cheltuiește,
Dar acela care tace
Își păstrează-n suflet pace,
Cumpără și propășește
Și pe Domnul îl slujește.

Înțelept e cel ce-ascultă
Și întâi de toate tace.
El nu face vorbă multă
Nici nu produce derută,
Nici păcate nu prea face,
În ce-i rău nu se complace.

Pe când cel care vorbește
Des pe alții întristează,
Multe și păcătuiește,
Singur se mai și rănește.
Dacă prea puțin veghează
Câteodată deraiază.

Între oameni, tu la urmă
Să te-așezi cu-nțelepciune,
Că la urmă-l vezi pe-oricare
Dacă-i vrednic de crezare,
Cum ascultă și cum spune,
Are har sau e din lume.

Ascultând la fiecare
Vei vedea și-apoi vei ști:
Că a ști să taci mai bine-i
Decât a vorbi fără temei,
Decât e să știi vorbi
Că mai poți păcătui.

Fiul meu, când n-ai a spune
Ceva nou și bun să fie,
Ceva care folosește
Cui te-ascultă și privește,
Taci, că mult mai bine e
Decât a spune-o prostie.
Amin.
(Marți, 9 februarie 2021)