Cântă cocoşu-n noaptea de tăgadă,
Un cântec trist ce macină şi doare,
Şi-ale regretelor fierbinţi plămadă
Dă naştere la starea de spovadă
Ţâşnind cu-ale căinţelor izvoare.

Cântă cocoşu-n noaptea lepădării,
Iar cioburile-aducerii aminte
Se strâng redând imaginea trădării;
Cântă cocoşul cântecul chemării
La hotărârile de dinainte.

Cântă cocoşul cântecul trezirii
În noaptea neagră de apostazie
Când lepădarea-i straiul omenirii;
Cântă cocoşu-n ceasul aţipirii
Şi cântul lui rămâne mărturie.

Cântă cocoşul, lumea aţipită
În noaptea lepădării de credinţă
Mai poate auzi vocea şoptită:
Vino la turmă, oaie rătăcită,
Întoarce-te acum la pocăinţă !

Cântă cocoşul, bezna se răreşte
Bătută în argint de raza lunii
Şi câte-o conştiinţă se trezeşte,
Câte un Petru, trist, se mai căieşte :
M-am lepădat,dar iartă-mă, Rabuni !

Cântă cocoşul răscolind memorii,
Zvâcnind în conştiinţe vinovate,
Şi cântecul care aduce zorii
Cheamă din negură lepădătorii :
Veniţi acasă, Domnul e-n Cetate

Amin
Vulcan, ian. 2008