Păzește-mi sufletul Isuse
Autor: Diana14  |  Album: fara album  |  Tematica: Diverse
Resursa adaugata de DianaGU in 09/12/2023
Păzește-mi sufletul Isuse
autor. Diana G. U

Păzește-mi sufletul Isuse,
De tot ce nu e-n voia Ta,
Să te-ntâlnesc Doamne pe Tine,
E tot ce-n viață eu aș vrea.

Păzește-mi inima de ape,
Ce vor a duce în adânc,
Ființa mea ca să nu vadă,
Când vei veni Tu Domn preasfânt.

Păzeșe-mi Doamne și privirea,
De-aceste mari deșertăciuni,
Să nu-mi păteze haina vieții,
Cu moartea a acestei lumi.

Să văd aș vrea numai lumina,
Care răsare printre nori,
Să pot culege pentru ceruri,
În alergarea mea valori.

Păzește-mi pasul de cărarea,
Care înghite tot ce-i viu,
Să nu sfârșesc în locul care,
De Tine Doamne e pustiu.

Să merg pe urma ce-ai lăsat-o,
Chiar dacă întâlnesc pe ea,
Durere, lacrimi, dar și jale,
Ca să rămân pe ea aș vrea.

Păzește-mi fața de mândrie,
Mereu să faci lumina Ta,
Ca să se vadă ea în mine,
Oriunde Doamne m-aș afla.

Să nu fiu far ce-i stins în noapte,
Să nu fiu stins de vremi ce sunt,
Păzește-mă de amăgire,
Fii Tu prezent în al meu gând.

Păzește-mă Tu de mânia,
Ce vrea-n adânc ca să sfârșesc,
Și nu lăsa sub ea Isuse,
Eu alergând să obosesc.

Plin de putere fămă-ntruna,
Să-naintez aș vrea mereu,
Sub norii gri, Sub soare, luna,
Să fiu spre Tine Dumnezeu.
Amin
Până în acest moment nu au fost adăugate comentarii.
Statistici
  • Vizualizări: 104
Opțiuni