Plâng cum norii își plâng ploaia
autor. Diana G. U

Plâng cum norii își plâng ploaia,
Cânt cum fluieră un vânt,
Bucuros sunt ca și floarea,
Înflorită pe pământ.

Merg ca pasarea ce zboară,
Cu privirea după zări,
Peste munții ce se-nalță,
Chiar și peste-ntinse mări.

Fug cum fuge chiar și gândul,
Îndreptat spre Dumnezeu,
Luminez în jur întruna,
Căci în mine-i Duhul Său.

Cresc cum firul cel de iarbă,
Bucuros și răbdător,
Chiar deasupra lui de-i soare,
Sau deasupra lui e nor.

Înfloresc ca și o floare,
Fără a mă ofili,
Ce-i sădită de o mână,
Care poate birui.

La o vreme potrivită,
Îmi dă hrană din cuvânt,
Ea mă udă cu mireasma,
Cerului înalt și sfânt.

Zâmbetul mi-e ca o rază,
Căci lumina cea de sus,
Luminează a mea față,
Să se vadă El... Isus.

Să se vad-a Sa lucrare,
În ființa mea doresc,
Ca să știe-mprejurimea,
Că-s din neam Împărătesc.
Amin