În fața Ta se supune pământul
autor. Diana G. U

În fața Ta, se supune pământul,
Și marea își cheamă-n adânc valul ei,
Când glasu-ți răsună aud chiar și surzii,
Devin cei mai buni chiar și cei ce sunt răi.

În fața Ta, se închină și zarea,
Ce Tu o răsări chiar din zorii de zi,
Se-oprește și timpul când strigi Tu din ceruri,
Alungi orice teamă de orice-ar veni.

Atunci când Tu strigi, se ridică ologul,
Și soarele-apune când strigi Tu de sus,
Pământul și cerul, doar Ție Isuse,
Îți este în toate mereu doar supus.

În fața Ta, chiar și marea-și oprește,
Mânia ce suflete vrea a-nghiți,
De Tine ascultă, căci Tu ești puterea,
Doar glasul Tău Doamne, o poate opri.

La glasul Tău, se ridică privirea,
Căzută în lupta ce este prea grea,
Tu vindeci o inimă care-i zdrobită,
Căci Tu vindecare mereu poți a da.

Tu ești nemurirea, ești viata... izvorul,
De-acea fericire ce n-are sfârșit,
Când strigi... chiar și dracii, atunci se-nfioară,
Căci Tu în putere ești nemărginit.

În fața Ta se apleacă genunchii,
Ce-s plini de durere... credință le-ai dat,
Căci toate-s la Tine, de Tine făcute,
Pământul și cerul doar Tu l-ai creat.

Și astăzi mai strigi, glasul Tău se aude,
Trezești ce-i pe cale Isus adormit,
Căci vrei orice suflet... la capăt să fie,
În nou început... când va fi un sfârșit.
Amin