Iubitul meu de dincolo de stele
Autor: Diana14  |  Album: fara album  |  Tematica: Diverse
Resursa adaugata de DianaGU in 09/12/2023
Iubitul meu de dincolo de stele
autor. Diana G. U

Iubitul meu de dincolo de stele,
Te strig cu foc de dor ce-l simt mereu,
De când te știu mi-e viața mai frumoasă,
Prin ea... cu tine pot să trec și eu.

Te văd în răsăritul viu de soare,
În malul cel ce-asteaptă să-l ating,
Te văd în umbra serii căci sfârșitul,
E-aproape-a celor care-aici doar plâng.

Te văd în strălucirea cea de stele,
Te văd în firul mic... neputincios,
De Tine ce-i crescut... udat cu stropii,
De dragoste... iubitule Hristos.

Te văd în fața mea întotdeauna,
Căci țintă-mi ești iubite Dumnezeu,
Doar Tu... și vreau să fiu acel ce cântă,
O laudă doar Ție... când mi-e greu.

Iubitul meu ce-aduci pe cer un soare,
Cu razele fierbinți și aurii,
Te văd chiar și-n pustiu... Tu ești izvorul,
Ce ma adapă până când revii.

Te văd chiar și-n mirosul cel de floare,
Parfumul veșniciei ce-i doar sus,
Mă urcă păna dincolo de vremea,
Ce ne desparte azi sfinte Isus.

O clipă a rămas... se-aud azi zorii,
Ce-ndată ei pe cer vor răsări,
A vieții ce-i în Țara de lumină,
În ea Iubite noi ne-om întâlni.

Vom fi nedespărțiți o veșnicie,
La pieptul Tău voi sta acolo sus,
Va fi fără sfârșit... căci Țara vie,
Nu poate ca să aibă vre-un apus.
Amin
Până în acest moment nu au fost adăugate comentarii.
Statistici
  • Vizualizări: 136
Opțiuni