O iartă-mi deznădejdea
autor. Diana G. U

O iartă-mi deznădejdea, ce-n inimă o țin,
Învață-mă Isuse, în ea să nu suspin,
Să-mi dezlipești privirea, de ce-i întunecos,
Să-ți văd vreau strălucirea, iubitule Hristos.

O fie-ți iarăși milă, că m-am îndepărtat,
De dragostea-ți divină, prin care m-ai salvat,
De rătăcesc prin lume, fii Tu-al meu Salvator,
În seceta pustie, să-mi fii doar Tu izvor.

La plângere aminte, să ei acum aș vrea,
Să piară nerăbdarea, ce inima îmi vrea,
Să piară necredința, ce astăzi m-a-ngrădit,
Asculta-mi glasul Doamne, să fiu vreau auzit.

Să-mi ierți nefericirea, sub harul ce mi-ai dat,
Pe culmea-nsângerată, când m-ai răscumpărat,
Să fiu mereu un zâmbet, sub lacrimi doar de dor,
E-a mea marea dorință, fără înfrântul zbor.

Să nu privești o clipă, spre-a mea nemulțumire,
Pe-o culme ce mă duce, ce-i goală de iubire,
E-ntunecată vremea, ce vrea a mă zdrobi,
Vre-o dat nu obosește, ființa-mi ispiti.

O... fie-ți bunătatea, un răsărit de soare,
Pentru-al meu suflet care, e plin de-ngrijorare,
Și iartă-mi că tărie, nu am... și rătăcesc,
Dar eu cum sunt Isuse, Îți spun... mult te iubesc.
Amin