Mi-e dor de dragii mei care s-au dus
Înroșind apa mării în apus,
De gutui în fereastră aprinse,
De raiuri de zambile, narcise,
De căutarea viselor prin lunci
În decibeli din tril de doine dulci,
Iubirea dintâi,
Al meu căpătâi!

Dor de ciutură și de covată,
Pâinea noastră bună, frământată,
De stele-n fântână oglindite.
Îmbrățișarea care nu minte,
Bălțile călduțe după ploaie...
Spațiul amintirii se-încovoaie,
Din văi de oasă
Ajung acasă!

Mi-e dor de baștină, de Dumnezeu,
De piatra albă cu numele meu,
Mi-e dor de Isus Care m-a salvat
Când moartă-am fost, căzută în păcat,
Mi-e dor de Cer de-un infinit frumos
În care sunt Mireasa Lui Cristos,
Din văi de oasă
S-ajung Acasă!

oasă=oase(regionalism)