Amintiri

Ah cît demult, se simte lipsa-amară,
A bucuriei Sfinte-adevărate,
În vremurile-acestea de ocară,
Cînd omenirea se cufundă-n noapte.
Cît de dorit e zîmbetul iubirii,
Ce lumina cîndva a noastre feţe,
Unde e azi plăcerea întîlniiri?
Cînd fraţii se-adunau, doar să înveţe,
Unde e astăzi părtăşia-n Domnul?
Şi unitatea-n Dragoste curată,
Nu cumva ne-a cuprins fiinţa somnul?
Şi-am adormit în noaptea-ntunecată.
E-atît de dulce Doamne, amintirea,
Acelor vremuri scumpe, de-armonie,
Cînd peste noi plutea-n văzduh Iubirea,
Ce revărsa comori de bucurie.
Cîtă splendore-n clipele trăite!
În părtăşie sub a Ta povaţă,
Cînd între noi nicicînd n-au fost dorite,
Acele fapte, doar de suprafaţă.
S-a stins în noi al dăruirii spirit
Şi ne-a intrat în inimi răutatea
Căci ne vedem prea buni şi plin de merit
Uitînd deplin ce-nseamnă bunătatea.
De ne-am vedea cu-devărat înfăţişarea
Cum ne-o arată doar Oglinda Sfîntă
Ne-am pune poate astăzi întrebarea!
De unde-s gîndurile ce frămîntă?
Azi omenirea, ce aleargă-ntruna
Căutînd pe căi străine împlinire
Şi î-şi îmbată mintea cu minciuna
Că au găsit un strop de fericire.
Dar noi cunoaştem adevăruri sfinte
Dar le păstrăm sub praful amintirii,
Ca nişte orbi noi mergem înainte,
Sub călăuza şi plăcerea firii.
Mai este har şi este cu putinţă
Să ne oprim din goana spre pustie
Şi-ngenunchiaţi să cerem cu credinţă
În suflete a păcii bucurie

Amin Ilie Belciu Noiembrie 2003