Aşteptare

Sub coaja de ou, se aude mişcare,
Căci puiului traiul de-aici, nu-i mai place,
Aşteaptă să vină, doar clipa în care,
Ieşiva afară, din mica găoace.

Departe uitat, jos acolo în tină,
Sub gheaţă, în frig, ghiocelul aşteaptă,
Să vină o zi, când voios spre lumină,
Să poată străbate, zăpada-ngheţată.

Căzut în genunchi, adevărul mai plânge,
Aud glasul lui, printre noi cum suspină,
Dar ştiu că-ntr-o zi negreşit va învinge,
Aştept ziua aceea măreaţă să vină.

Minciuna, atunci va fugi ruşinată,
Acolo-n adâncuri, în neagra-nchisoare,
Atunci printre oameni, va fi întronată,
Lumina Adevărului, marele Soare.

Un suflet cea fost, cândva pradă-aroganţei,
Cu ochii-n păjanjeni, plîngînd mai aşteaptă,
Să vină o zi, ziua sfîntă-a speranţei,
În care va fi judecata cea dreaptă,

Când uşa de gratii, se dă la o parte,
Acelor ce-au fost, condamnaţi fără vină
O vai aşteptare cât duci de departe!
De ei ziua aceea frumoasă, senină.

Un pat ţine parcă, legată-n zăvoare,
O fiinţă ce parcă-i acolo, de veacuri,
Visând zile bune şi vremi mai uşoare,
Aşteaptă să-i vină de undeva leacuri.

Cât eşti de amară cumplită-aşteptare?
Când laşi reci în suflet fiori ca de gheaţă,
Întreci câteodată-ndelunga răbdare,
Şi multora eşti, o povară-n viaţă.

Pe-o uliţă-ngustă-ntr-un colţ de cetate,
O fiinţă gingaşă de mult pregătită
Frumos îmbrăcată cu haine curate,
Aşteaptă doar clipa să fie răpită.

Mă-ntreb de ce oare-i atît de sfioasă?
De ce are lacrimi de dor în privire?
De ce oare aşteaptă frumoasa mireasă,
Aici fericită să vină-al său mire?

Copii cei cunoşti din privirea amară,
Aşteaptă să vină iar tata acasă.
Vai lungă-aşteptare din zile de vară,
Durere ce nu poate fi înţeleasă.

Coboară din cer rând pe rând îngeraşii,
Să mângâie suflete-n clipele grele
La mame ce-aşteaptă plângând copilaşii,
Ce cândva-au plecat sus acolo-ntre stele.

Aşteaptă slujbaşul răsplata să vină
Şi boul aşteaptă ieşirea din jug
Fecioare aşteaptă veghind în lumină,
Având în candele ulei din belşug.

Căci Tatăl din ceruri pe noi ne priveşte,
Şi vede tot răul ce noi l-am făcut
El iartă pe-acel ce smerit se căieşte,
Şi poate să-l facă un fiu nou născut.

Ce bine-i să ştii cînd eşti frânt de durere,
Să pui cămăruţei în taină zăvorul,
Aici să te-nchini Lui Isus în tăcere,
Şi-apoi să aştepţi de la El ajutorul,

Căci tot ce e bun de la Domnul coboară,
Spre noi într-un val uriaş de-ndurare,
Doar El ne trimite în clipa amară,
Nădejde şi pace în lunga-aşteptare.

Căci nu va fi veşnic stăpână furtuna,
Pe marea vieţii, va fi iarăşi soare,
Tu însă fi treaz şi veghează într-una,
Căci nu s-a sfîrşit, îndelumga-aşteptare.


Ilie Belciu