Azi ni s-a dat
Azi ni s-a dat, din Cer de sus,
Un Dar, spre Mântuire,
Azi un Copil, ni S-a născut,
S-aducă bucurie.
Din ceruri, îngeri fericiţi,
În cor ceresc se-adună,
Şi celor deznădăjduiţi,
Aduc, , Vestea cea bună".
Veniţi! Cu ei să ne unim,
În cânt de sărbătoare,
Din inimă, să-L proslăvim,
Pe Regele cel Mare!
Că pentru noi a coborît,
Din slava Lui cerească,
Şi-atât de mult S-a umilit,
În iesle să Se nască.
Să coborâm şi noi smeriţi,
La Ieslea îndurării,
Şi să-I aducem fericiţi,
O jertfă a-nchinării.
În faţa, Celui pururi Sfânt,
A Pruncului, de-odată,
Să facem azi, un legământ,
De a-I sluji, viaţa toată!
Amin. Belciu Ilie, Decembrie 2000