Bucuria Crăciunului

A fost un ceas în ceruri, când Dumnezeu Preasfîntul,
Cel necuprins în slavă, măreţ în îndurare,
Privind cuprins de milă, din înălţimi pământul,
A pus acolo-n ceruri, o mare întrebare.

O lume se îndreaptă, în grabă spre pierzare,
Pe oameni îi aşteaptă, prăpastia pieirii,
Din cerul plin de slavă, va fi cineva oare,
Să ducă azi prin jertfă, salvarea omenirii?

Această întrebare cumplită, dintr-o dată,
A îmbrăcat tot cerul, în mare întristare,
Şi bucuria parcă, a fost întunecată,
Acolo unde-i veşnic, măreaţă sărbătoare~&,"&~

Însă în cer, deodată, s-a întrerupt tăcerea,
Când vocea minunată, scăldată în splendoare,
Rosti vestea cea bună, ce-aduse mângâierea:
Eu merg Tată, în lume, să duc vestea cea mare.

În noaptea-aceea sfântă, ce-a fost de mulţi uitată,
Din ceruri, cor de îngeri, slăveau pe Salvatorul,
Rostind cu bucurie, o veste minunată!
A coborât în lume, Isus Mântuitorul.

A primit trup de carne ca noi, supus durerii,
S-a dezbrăcat de slavă şi-apoi cu umilinţă,
S-a dăruit pe Sine, ca preţ răscumpărării,
Ca să avem noi astăzi, salvarea prin credinţă.


Amin Belciu Ilie Decembrie 2002