Ce Mare Eşti!

Ce Mare Eşti! şi Plin de Milă,
Stăpîn şi Creator a toate,
Îndurător, Plin de Iubire,
Şi Necuprins, în Bunătate.

În Tine-şi are începutul,
Obîrşia, din veşnicie,
În Mîna Ta, e tot trecutul,
Ai fost la toate, mărturie.

Dar mulţi, în forma lor păgînă,
Nu vor deloc, să se smerească,
Cerîndu-Ţi să le-ntinzi o Mînă,
Nu vor, cu Tine să trăiască.

EI stau, mereu, în rătăcire,
Trăindu-şi viaţa, fără Tine,
N-au cunoscut, a Ta Iubire,
Şi Harul, Slăvilor Divine.

Nu ştiu, de Viaţa-nbelşugată,
Ce-o dai la oameni, prin credinţă,
Ei nu ştiu, căci Stăpîne Tată,
La Tine, totu-i cu putinţă.

Şi zi de zi, luptă sărmanii,
Cu multă trudă şi durere,
Însă în zbor, l-i se duc anii,
Lăsînd, în urma lor tăcere.

N-au învăţat, cum se clădeşte,
Şi în zadar, le este graba,
Căci dacă Domnul, nu zideşte,
Cei ce zidesc, zidesc degeaba.

Ce-au adunat, se risipeşte,
Chiar dacă ei, veghează-ntruna,
Căci dacă Domnul, nu păzeşte,
Vor pierde tot, pe totdeauna.

Cei înţelepţi, însă lucrează,
Ferindu-se de-nşelăciune,
Cu teamă, ei se crecetează,
Şi stăruiesc în rugăciune.

Cu mîna lor, minuni crează,
Ei lumii, sînt o mărturie,
Căci Tatăl, binecuvintează,
Lucrarea lor cu bucurie.

Amin.

Septembrie 2004, Ilie Belciu