Din cerul plin de slavă şi splendoare,
Din locul minunat, desăvârşit,
Se aude lin o frumoasa cântare,
Un imn măreţ, un cânt deosebit.
Corul de îngeri cântă Aleluia!
Slăvesc pe Dumnezeu... Ce minunat!
Căci pe pământ azi S-a născut Mesia,
Fiul lui Dumnezeu S-a întrupat.
Răsună cerul o, ce armonie,
Vibrează şi pământul minunat,
Pe străzi lumini şi multă bucurie,
Căci S-a născut Mesia, marele Împărat.
Se aud cântări şi vestea minunată,
E sărbătoare-n cerul glorios,
Pământul s-a unit cu ceru-n cântec,
Lăudând şi preamărindu-L pe Hristos.
Amin!