Sfârşitul alergării

Când se coboară tristă înserarea,
Şi se ascunde soarele-ntre nori
Iar pe a vieţii trepte-alunecoase,
Tu nu mai urci ci-ncet, încet cobori,
Când de amar se-ntunecă privirea,
Şi zâmbetul se-ascunde-ntre dureri,
Atunci când se destramă amintirea,
Şi simţi că eşti mai slab astăzi ca ieri,

Când te apasă-a anilor povară
Amărăciunea-ţi umple-al vieţii vas
Şi amintirile de ieri frumoase
Astăzi o umbră stearsă au rămas,
Ce-a fost viaţa? Te întrebi în taină
Şi ce-am cules din marele-i ogor,
Acum eu văd ce mult răbdat-am setea,
Căutând al fericirilor izvor.

Când ai ajuns la capătul cărării,
Ţi se deschide-o uşă către cer,
Şi-o mână-ntinsă vine să te scoată,
Din al vieţii mare-atelier,
Unde-ai răbdat smerit pentru o vreme,
Ca prelucrat tu să devii mai sfânt
Şi să adormi, cu zâmbetul pe faţă,
Că ţi-ai sfârşit lucrarea pe pământ.

Şi când suna-va trâmbiţa-nvierii,
Te vei trezi pe veci din greul somn,
Ca să te-nfăţişezi acolo-n ceruri,
Naintea Lui Isus, Slăvitul Domn,
O, Doamne, ne-ntăreşte fiinţa slabă,
Şi ne mai dă putere de-a răbda,
Fii Tu cu noi, şi trece-ne de mână,
Peste al morţii vad când vom pleca.

Amin.

Martie 1999, Belciu Ilie