DE ACEEA NADAJDUIESC IN EL



Sufletul meu, în Domnul a găsit mângâierea,
În Harul iubirii divine, a primit izbăvirea.
Lumina vie a făcut în mine schimbarea,
Partea mea de moştenire mi-e mântuirea.

Seva nobilei viţe, în care-am fost altoită,
Îmi dă hrana vitală şi setea îmi e potolită.
De Domnul vieţii mele, sunt azi ocrotită.
După al Său chip am fost cu migală croită.

Prin ape adânci cu valuri mari, învolburate,
Trec uşor, nu mă-nnec, Domnul nu-i departe,
De iubirea Divină, nimic nu mă desparte,
El mi-a dat veşnicia dintr-o iubire agape.

Dacă-s în focul bine încins, focul nu m-atinge,
E alături de mine în foc şi făpaia focului stinge.
Să-L părăsesc, nimic nu mă poate convinge,
Pecetluită-s prin Harul iubirii, cu a Lui sânge.

Nu lasă grijile să mă-ncolţească, să mă răpună,
Mă scoate la mal şi mă duce spre vreme bună.
Nu lasă soarele peste durerea mea să apună,
Iubirea Lui minunată e reală, nu o glumă.

Încrederea în El, eu mi-am pus-o pentru vecie,
Ridicată-s de El, pe Stânca numită Veşnicie.
Ferice de cel ce-L alege din fragedă pruncie,
Viaţa veşnică-i va fi ţelul şi a lui vrednicie.

Am biruinţă în încercare, oricât ar fi de mare,
Îngrijorările n-au forţa să vină, să mă doboare.
Purtată-s pe braţe puternice, mâini ocrotitoare.
Şi-n zorii dimineţii pe cer senin soarele răsare.

Nu lasă ispita, să-mi umbrească gândirea,
Şi-n ungherul minţii se desluşeşte puterea,
Ce-mi face-n inimă să fie trează vegherea,
Şi spre cer îmi îndreaptă paşii şi vederea.

Suferinţele-n valuri, îngăduite de Domnul meu,
Au fost spre-ndreptare, trezire, spre binele meu.
Mi-a fost alături în luptă când mi-a fost greu,
Mă sprijină cu braţul Său puternic, tot mereu.

Lăstarii firii fireşti pironiţi pe cruce, să se usuce
Nu pot strica nectarul iubirii divine, ce-o aduce
Izvorul sublim, ce ţâşneşte din tainica cruce,
Când Isus e-n inimă şi El spre cer mă conduce.

Sufletul contopit profund în Adevărul Scripturii,
Nu se pierde uşor în luptă, are protecţia armurii
Ce o dă Cel Veşnic, ca apărare împotriva urii,
Prin neprihănirea oţelită-n văpaia căldurii.

Sufletul meu hrănit din harul iubirii divine,
Înviorat în iertarea sacră, ce din har provine,
Crede-n sunetul care va anunţa: Isus vine!
Cu ochii spre Cetatea de unde El, revine.

Isus din firea omenească, prin harul iubirii,
Face o fire nouă, minunată, firea Dumnezeirii.
În ceas de taină trupul omului, nu-l lasă putrezirii,
Îl preschimbă-n trup nou, nesupus putrezirii.
AMIN!