De la iesle spre slavă
Autor: Anonim  |  Album: fara album  |  Tematica: Nașterea Mântuitorului
Resursa adaugata de DoLy.Faur in 17/12/2023
În grajd, în ieslea simplității,
Isus, Divinul Se năștea.
Pe-o zdreanță a umanității,
El haina de-Împărat dădea.

În Betleem n-a fost vreun loc
Demn pentru Cel din veșnicii,
Nici în palat, nici lângă foc,
Ci într-al oilor ștalog
Isus veni.

El a venit spre-a ne-nălța
Din starea noastră-apăsătoare,
Din moarte a ne ridica
Și la sfințire-a ne chema
Pe baza jertfei salvatoare.

Astăzi te-ntreb: Nu vrei să fii
Și tu alături de Hristos,
Să lași păcatul și să vii
Și viața ta s-o poți trăi,
Lui, credincios?

Alege azi - e clipa ta,
Ziua de mâine n-o poți ști.
Judecă drept și nu uita:
De viața ta I-o vei preda,
Alături tu de El vei sta
Și nu în staulul de oi,
Așa cum lumea Îl primi,
Ci sus, în Cerul de apoi,
În veșnicii.

Apocalipsa, 3:21 - Celui ce va birui îi voi da să şadă cu Mine pe scaunul Meu de domnie, după cum şi Eu am biruit şi am şezut cu Tatăl Meu pe scaunul Lui de domnie.
Până în acest moment nu au fost adăugate comentarii.
Statistici
  • Vizualizări: 1320
  • Export PDF: 4
  • Gramatical corect
  • Cu diacritice
  • Conținut incomplet
Opțiuni