Veniți la ape de odihnă,
Din ele voi să v-adăpați,
Izvorul lor e numai Domnul,
De El puteți să fiți salvați.

În arșița cea din pustie,
Doar într-o clipă ar putea,
Să stingă focul ce cuprinde,
Ființe triste-n vreme grea.

Veniți sub raze de lumină,
Să luminați în jur mereu,
Chiar de-i pământul azi în beznă,
În voi să fie Dumnezeu.

Vre-o dată El... nu va apune,
E veșnică lumină Sa,
Veniți acum cât se mai poate,
S-aveți lumină-n vreme grea.

Veniți la mana care cade,
Din locul cerului sublim,
Hrănindu-ne din ea cu toții,
Putem în viață să-ncolțim.

Cuvântul hrană să vă fie,
Flamânzi să fiți de el mereu,
În voi să crească o dorință,
De a-l sluji pe Dumnezeu.

Veniți sub soare ce răsare,
La umbra aripilor vii,
Pe-un fir a-l dragostei eterne,
Ca să urcați spre veșnicii.

Să întâlniți o primăvară,
C-un vânt ce bate cald... duios,
În El la braț o veșnicie,
Cu-al vostru Domn Isus Hristos.
Amin