Sa nu ramanem surzi
Autor: Viorica Stela Dan  |  Album: picuri din lumina  |  Tematica: Trezire si veghere
Resursa adaugata de fidelitate in 04/02/2008
Referințe
SA NU RAMANEM SURZI



Tăcute lacrimi amare, cad de multă vreme,
Din ochii sufletului ce sub povară geme.
Şi parcă tot sporesc poveri din greu în greu
Şi răni tot mai adânci, sapă noi gropi mereu.

Eterna iubire Agape, ne picură-n suflet,
Nădejdea izbăvirii spre a cerului umblet.
Şi-n furtuni nenumărate ne-ndeamnă la cer.
Din suferinţi ne făureşte armurile de fier.

Iubirea plină de văpăiile focului din-nălţime,
Sub aripile Sale ocrotitoare ne ţine bine.
Căliţi în foc sacru, cu puteri noi ne-ncarcă,
Să ne treacă peste valul, care ne-ncearcă.

Întreaga noastră fire se stinge-ncet, în amurg,
Când senine raze de sus, binecuvântate curg,
Noul om născut în noi, din iubirea cerească,
Are acum fire nouă, din fire dumnezeiască.

Cum trece orbul pe drum, fără să tresară,
Pe lângă frumoasele flori sau o comoară,
Aşa trece păcătosul, cel care-i nepăsător,
Pe lângă minunatul, unicul Mântuitor.

Isus a venit să cheme morţii la-nviere,
Morţi eram în păcate, fără nici o putere.
Şi ne purtam paşii de muritori, îngroziţi.
Slăvit fie Domnul, suntem, azi izbăviţi.

Lumina-n iubire şi-a revărsat slava toată,
Lavă din vulcanul Iubire, ce-a erupt deodată.
La cruce a dat sens nou vieţii, sufletelor goi,
Să n-apese neguri grele în ziua de apoi.

Vegheaţi să nu rămâneţi surzi la profeţie!
Să nu rămânem afară din a Lui, Împărăţie,
În adâncuri coborât, un cer nou a deschis
Şi ne-a croit Isus calea vieţii, înspre paradis.

Ne-a cuprins cu o flacără vie, curată,
Ce ne-a-nvăţat să ştim ce-nseamnă iartă.
Cu o iubire ce nu va mai apune niciodată
Şi care ne-nalţă sus-sus, o viaţă toată.

Ne-a dăruit iubirea şi multă bunătate,
Uniţi cu Isus ca două suflete-ngemănate,
Meniţi să mergem numai împreună.
În cer purta-vom pe frunte a victoriei cunună.
Amin!
Până în acest moment nu au fost adăugate comentarii.
Statistici
  • Vizualizări: 1901
  • Export PDF: 5
Opțiuni