APRINDE CANDELA NADEJDII!
Aprinde Doamne, candela nădejdii,
Când mă pândesc amarnice primejdii.
Pe marginea mormântului flămând,
Îndură-Te de sufletu-mi plăpând.
Căci ai suferinţei vulturi se rotesc...
Şi din toate direcţiile mă pândesc...
Incapabilă, când se dezlănţuie vântul,
Singură-mi adâncesc mormântul.
Ţelul îmi e cerul, dar drumul mi-e greu,
De nu Te am, Isuse, în pieptul meu,
Rămâi adânc pătruns în inimă.
Şi viaţa-mi va fi scăldată în lumină.
Mântuirea din har, ca dar se revarsă...
Şi orice nelegiuire mi-e ştearsă.
Şi lacrimile ce-au curs fără seamă...
Dau putere... să urc fără teamă.
Aprinde Doamne, candela nădejdii,
Să nu cad sub amarnice primejdii.
Pe marginea mormântului flămând,
Îndură-Te de sufletu-mi plăpând.
Amin!