Te-aștept...
Autor: Daniela Banita  |  Album: Chemarea Cerului  |  Tematica: Nașterea Mântuitorului
Resursa adaugata de danab62 in 22/12/2023
Te-aştept copilul meu şi azi acasă,
Diseară este seara de Crăciun!
Şi vom fi iar cu toţii strânşi la masă,
Doar tu îmi vei lipsi, copile bun!

Degeaba e-ncărcată a mea masă,
Degeaba-s adunaţi cu toţii-n jur...
Dacă lipseşte un copil de-acasă,
Doar lacrimi curg din ochii de azur!

În fiecare zi te-aştept... Şi gândul
Şi dorul meu, mereu, mereu îl plâng,
Îmi număr sărbătorile la rândul
Şi zi de zi, durere-n suflet strâng!

Şi teamă mi-e că viaţa-mi va apune,
Iar anii mei sunt poate la sfârşit...
Şi teamă mi-e că n-o să-ţi mai pot spune,
Copile... Cât de mult eu te-am iubit!

Să vii aşa cum tu veneai, odată,
Micuţ... cu ochii mari şi păr balai,
Când mă-ntrebai mereu de Ceresc Tată
Şi cum poţi ca s-ajungi şi tu în Rai?

Te cuibăreai la pieptul meu, ştii bine...
Şi îmi cereai ca să îţi cânt mereu,
Din Harfa noastră de cântări divine,
Cu dragoste-ţi citeam Cuvântul Său!

Mă întrebai de Duhul Sfânt, de îngeri,
De oștile cereşti, de mii şi mii...
Dar azi, în inim-au rămas doar plângeri
Ce-n întristare sunt... din bucurii!

Ne adunam în colţul casei, seara,
Şi-L Lăudam mereu pe Dumnezeu...
De sub arcuş se auzea plângând, vioara...
Plângând se-aude de atunci, mereu!

O! Cum aş vrea să vină iarăşi clipa
Să fii din nou micuţ, nevinovat...
Şi Dumnezeu să-ţi dea din nou, aripa
Să nu te duci în lumea de păcat!

O! Cum aş vrea să vii din nou, acasă...
Să-mi spui că-ţi pare rău, că ai greşit!
Cu haine noi te-aş îmbrăca! La masă,
La toţi le-aş spune că tu ai venit!

Mereu mă rog şi Dumnezeu mă ştie...
Aştept Lucrarea Lui în viaţa ta!
Când va veni o zi de bucurie
Prin lacrimi, chipul tău să-l pot vedea!

Şi chiar de port în piept amărăciune
Dar ştiu că Dumnezeul cel Slăvit,
Răspuns va dărui la rugăciune
Şi-mi voi vedea şi visul împlinit!

Când prinşii de război se-ntorc Acasă,
Eliberaţi de jugul robitor,
La Nunta lui Isus vom sta la Masă,
Când n-or mai fi nici lacrimi şi nici dor! ... .
Daniela Banita


Până în acest moment nu au fost adăugate comentarii.
Statistici
  • Vizualizări: 1073
  • Gramatical corect
  • Cu diacritice
  • Conținut complet
Opțiuni