Azi S-a născut Pruncul
Autor: Maria Șopț  |  Album: Izvor de Iubire  |  Tematica: Nașterea Mântuitorului
Resursa adaugata de Maria-Sopt in 24/12/2023
În cer o tăcere se așternu...
Dumnezeu puse o întrebare,
Pe pământ cine să meargă oare?
Păcatu-n lume s-a-nmulțit prea mult,
Omul are nevoie de salvare!

Cine poate să rabde Calvarul,
Umilința, Jertfa de pe cruce,
Și pe Satan a-l putea învinge?
Al Său sânge să spele păcatul,
Omului iertarea a-i aduce!

Tot ce-i sfânt, curat, desăvârșit,
Vine de la Tatăl din Lumină!
Și-i noapte magică, sublimă,
E sărbătoare, ceru-ntreg e deschis!
E timpul ca Mesia să vină!

Azi Se naște Pruncul, Darul ceresc!
O stea mare, lucitoare, vie,
Trece pe cer arzând ca o făclie,
Puternic luminează-n univers,
Și duce lumii o profeție!

Magii văzând steaua au cunoscut,
S-a născut Mesia, Cel profețit!
Cu daruri multe la El au venit
Să I se-nchine Pruncului născut,
Slăvind pe Tatăl și Fiul iubit!

Pe-ntreg cuprinsul e sărbătoare,
Îngerii cântă cu bucurie,
Cer și pământ sunt în armonie
Și dau slavă, cinste și onoare,
Și se închină cu mulțumire!

Amin!
Până în acest moment nu au fost adăugate comentarii.
Statistici
  • Vizualizări: 1979
  • Gramatical corect
  • Cu diacritice
  • Conținut complet
Opțiuni