Nașterea Lui, minunată!
Autor: Florența Sărmășan  |  Album: Cu fața spre Dumnezeu  |  Tematica: Nașterea Mântuitorului
Resursa adaugata de florenta.sarmasan in 26/12/2023
Nașterea Lui, minunată!


Cerul este plin de stele
A fost seara de Crăciun
De acol, de sus, dintre ele
A venit Pruncul cel bun

S-a născut pe acest pământ
Lumea să o mântuiască
Ce a fost scris în Cuvânt
S-a împlinit în viața noastră

Viață veșnică am primit
De la Cel ce S-a născut
De la Pruncul cel iubit
Care jertfă S-a făcut

Nașterea Lui minunată
Nu a fost în bogăție
Ci pe jos, într-o poiată,
În lipsuri și sărăcie.

Îngeri L-au înconjurat
Când pe lume a venit
Spre slava Lui au cântat
Și I-au urat: Bun venit!

Și Magii din răsărit
Au venit când au aflat
Ei Steaua au urmărit
Pe cerul cel pur, curat

I-a condus spre Betleem
Steaua mare, luminoasă
Pentru ei a fost un semn
Și-au pornit cu toți de acasă.

Cale lungă au parcurs
Până în mândra cetate
Dar, acolo au ajuns
Și s-au minunat de toate.

De părinții Lui vegheat,
Era Pruncul cel născut
De îngeri înconjurat,
Tot le era cunoscut

Fiindcă cerul cercetau
Toate serile pe rând
Și de acolo au aflat
Că S-a născut Pruncul sfânt

Prin pericole au trecut
Calea a fost grea și lungă
Pe drum multe au petrecut
La Isus ca să ajungă

Ca să vadă măreția
Pruncului cel nou venit,
Să trăiască bucuria,
Că totul s-a împlinit.

Amin

Câmpia Turzii, 26 decembrie
Până în acest moment nu au fost adăugate comentarii.
Statistici
  • Vizualizări: 1167
  • Export PDF: 1
  • Gramatical corect
  • Cu diacritice
  • Conținut complet
Opțiuni