Încă un an dispare-n amintiri,
Și în curând va fi de toți uitat,
Chiar dac’ atâtea-n el s-au întâmplat;
zâmbete, lacrimi, vise și iubiri.
Ce va fi oare-n noul an schimbat?
Va fi un an cu har și străluciri,
sau unul de necaz și mari zdrobiri?
Orice-ar veni să fii Tu Lăudat!
Tu vei păși cu noi în viitor,
Și lângă Tine suntem fericiți,
Tu ești al nostru Tată și Păstor,
În brațul Tău noi suntem ocrotiți.
Și-n acest an iar Te-așteptăm cu dor,
privind spre ceruri, zilnc, fericiți.