Mai stai... De ce alergi aşa să te ascunzi în amintire?
Ai fost frumos... ai fost şi bun cu-alaiul tău de fericire
Dar te grăbeşti... mai e puţin şi ai să pleci şi-mi vei lua
Atâtea clipe minunate... frânturi din însăşi viaţa mea...
Mai stai... Aş vrea să te opresc să mai rămâi cu mine-o clipă
Căci nu ştiu anul care vine ce-aduce pe a lui aripă:
Va fi mai bun, va fi mai rău sau poate ultimul va fi
Sau poate fi cel mai frumos din câţi vreodată voi trăi
Dar încă eşti aici, cu mine şi-s fericită că-i aşa
Deşi mai e puţin şi ştiu... în amintire vei pleca
Şi-odată cu a ta plecare mai scurt e drumul ce rămâne
Până voi fi şi eu o umbră căci anul vieţii va apune...
Acum privesc în urmă paşii în care tu m-ai însoţit:
Au fost plăcuţi, au fost şi grei şi unii chiar m-au istovit
Dar sufletul mi-a fost lumină şi-am biruit şi tu şi eu
Căci şi-n necaz şi-n bucurie ne-a fost alături Dumnezeu...
Hai, nu fi trist... chiar dacă mâine tu vei pleca eu îţi promit
C-am să te caut prin amintire şi vom sta iar la povestit
Dar, când la cumpăna de vremi pe noul an vei întâlni
Spune-i şi lui să mă înveţe a mai ierta... a mai iubi!

Vulcan-30-12-2023
Mary