A fost cândva un vuiet mari de ape
Ce Tatăl le-a trimis jos pe pămmănt;
Să nimicească omul ce-n păcate
S-a tăvălit mergând înspre mormânt.

Un cer senin văzutu-sa prin vremuri,
Şi fără urme de vre-un nor măcar,
Trăit-au oameni atunci în chefuri
Neţinând cont, de Creator, şi de Altar.

Tatăl ajun-se atunci să se căiască
Căci la creat pe om cu mâna Lui;
A vrut îndată ca să nimicească.
Tot ce-a luat fiinţă-n planul Lui.

În întristarea-I mare hotăreşte
Să mai oprească din ce-a fost cândva;
La Noie-i zice : - Un vas, construieşte;
- Să-L faci aşa cum planul îţi voi da.

Ascultă Noie vocea celui veşnic
De şi mulţimea la batjocorit ;
El construieşte vasul cel gigantic
Aşa cum Dumnezeu i-a poruncit.

Un om fără de minte, se zvoneşte
Nici măcar nor pe cer nu s-a zărit!
Dar Noie, înainte construieşte ;
Ascultând doar de- Acel ce ia vorbit.

-Tăiaţi voi dinţi de ferestrău, tăiaţi...
Căci glasul Celui sfânt aşa vorbeşte
Nu-mai de a lui poruncă ascultaţi
Ca să se vadă cine porunceşte.

-Lucraţi flăcăi şi constriţi voi vasul,
În ciuda celor care vă sfiadează;
Nu asculta-ţi de cei ce-i umple râsul
Căci D-zeu din ceruri, El veghează.

- În ciuda lor voi ridicaţi coloase
Pereţi vasului bine-format;
Şi veţi vedea la urmă ce foloase
Veţi câştiga pentru c-aţi ascultat.

Iar Dumnezeu de sus din înălţime
Privea mereu lucrarea pe pământ,
Căci mulţi au vrut ca vasul să dărâme
Dar Dumnezeu lucrarea şi-a grăbit.

Lui Noie iară-şi Tatăl îi vorbeşte
- Adună dintre tot ce-are suflare,
- Ia două câte două, le-ngrădeşte,
Şi după specie le-mparte fiecare;

Când Noie a sfârşit de tot lucrarea
Porunca celui Sfânt s-a împlinit ;
Stăpânu-ndată a-ncuiat intrarea,
Furtuna cu putere s-a pornit .

Se-ntunecă văzduhul dintr-o dată!
Puhoaie mari de ape s-au pornit
Iar Noie-n siguranţă doar aşteaptă!
Căci Dumnezeu din ceruri a vorbit.

Pământul s-a deschis la o clipită
Când glasul Celui sfânt s-a auzit.
Iar apele îndată se ridică
Şi nori varsă totul pe pământ.

Mânia Celui veşnic se arată
Căci omul decăzuse în morală,
Şi tot ce Tatăl a creat odată
a fost distrus aşa la o clipeală.

Din nou începu viaţa pe pământ
Şi răul iarăşi tot se înmulţea,
Din nou se întristează Acel sfânt
Şi face planuri, omul de-a salva.

Văzând căci nu mai este vreo scăpare
Pentru acel creat în planul Său
Trimite Tatăl fiul Său, ce moare;
Ca să întoarcă omul de la rău.

Iubitul meu ascultă-L azi pe Domnul
Aşa cum Noie a ascultat odată;
şi vei vedea atunci care-i sfârşitul
Când vei ajunge-n ţara minunată.

Chiar dacă nu vezi urme de venire
Căci nu-nţelegi lucrarea lui divină;
Credinţa te va duce în mărire
şi vei scăpa de apă şi de tină.

Primeştel azi şi vei trăi tu veşnic
E ultima lucrare pe pământ;
El va lua tot ce mai e Edenic
Vei locui în cer cu Acel sfânt

Iar când se va-n cuia poarta cerească
Când cei aleşi vor fi în veşnicie
Toţi cei rămaşi cu lumea pământească
În chin vor fi aicea pe vecie.

2/19/2004GL