Vorbele cele amare
Sunt ca doctoria bună,
Cele dulci sunt ca otrava.
Tu fii treaz și nu accepta!
Pentru cel ce stă-n minciună
Vorba dreaptă nu e bună.

Ce nefericit e-acela
Ce sărută mâna cui
I-mpovărează conștiința,
I-ntristeză toată ființa
Și-i ucide fiii lui
Cu nelegiuirea veacului.

Cui i-a nimicit credința
Și i-a înjosit iubirea,
Nimenea ca el nu știe
Cât de greu poate să fie,
Cât de grea e lingușirea,
Care-a înjosit chiar firea.

Boul tot pe bou îl linge
Și vițelul pe vițel.
Tot așa lingușitorul
Vrea să-și arate umorul,
Lăudând pe cel ca el,
Ca să-l laude la fel.

Mama relelor vieții
E iubirea cea de sine.
Egoistul nu-i în stare
Să-și îndrepte-a lui cărare,
Nimănui să facă bine.
Se-njosește doar pe sine.

Rugăciunile făcute
Cu un gând lingușitor
Dumnezeu nu le ascultă
Că-i fățărnicie multă.
El e împotriva lor
Și nu trimite ajutor.

Blestemat de orice limbă
Este cel ce iscodește
Și lumina mântuirii
Nu îl va acoperi,
Dacă nu se recunoaște,
Dacă nu se pocăiește.

Cei ce laudă trufia,
Lingușind pe cel tiran
Se fac robii silniciei,
N-au noblețea bucuriei
Și se-nchină lui satan
Cel mai de temut dușman.

Și pe-un demon ți-l faci prieten,
Dacă-i zici mereu pe plac.
Dacă-l lingușești pe-oricare
Izbutești în lumea mare
Și nu te strici cu nime’-n veac.
Dar cel ce te conduce-i drac.

Pentru-a-i câștiga pe oameni,
Niciun fel nu-i mai ușor
Decât a le spune mereu:
Că ei sunt pe placul tău
Și-n tot ce le place lor
Tu să le fii părtinitor.

A vorbi ca ei și-a spune
Că e bine tot ce fac,
Cu o astfel de purtare
Domnului faci întristare.
La Hristos n-ajungi în veac
Că ești cu cei stricați ortac.

Când stăpânul se-nconjoară
Cu prea mulți lingușitori,
Cei mari sunt niște netrebnici
Nefiind de cinste vrednici,
Cei mici, niște cerșetori
De vremelnice comori.

Doamne, -ajută-ne să fim
Vrednici și cinstiți!
Nicidecum să nu dorim
Pe cineva să lingușim.
Să fim veghetori smeriți
Cum se cade unor sfinți.
Amin.
(Duminică, 1 noiembrie 2020)