POCĂINŢA-I RARĂ FLOARE...

Pocăinţa-i rară floare
Haideţi s-o iubim mai mult!
Ea ne scoate din strâmtoare
Şi ne scapă de tumult.

Pocăinţa-i o comoară
Haideţi s-o ’nălţăm mereu
Oare pentru-a câta oară
N-am cinstit-o pe traseu?

Dacă plânge chiar acuma
Plânge c-a primit dureri
I-am lăsat în drum cununa
Şi i-am dat nemângâieri.

Uneori am alungat-o
Cu-n cuvânt supărător
Uneori am zis: "Surato
Du-te-acum la Creator!"

Dacă plângem cu suspine
E că nu-i dăm adăpost
Şi uităm de unde vine
Şi că are-un tâlc, un cost.

Când o ţinem la distanţă
Ceru-ntreg e întristat
Vrem atunci s-avem prestanţă
Dar ne rupem de-mpărat.

Ea...din nou ne vizitează
Şi ne spune: "Apelaţi!"
De-o primim ne cercetează,
De păcat suntem spălaţi.

Ea e tandră, e frumoasă
Vorba-i dulce dă avânt
Cine stă cu ea la masă
Se hrăneşte din Cuvânt,

Ne ajută-n situaţii
Care par fără ieşiri
Ne ajută şi-n tentaţii,
Ne scoate din rătăciri.

Pocăinţa e emblema
Celor ce-au un crez curat
Ei pot depăşi problema
Ce-a venit şi i-a-ncercat...

Fără ea o frământare
Se transformă-n uragan
Doar acel rămâne tare
Ce-ndrăgeşte-al ei liman.

Pocăinţa-i rară floare
Haideţi s-o iubim nespus!
Cu ea mergem pe cărare
Până-n Patria de Sus,

6 Februarie, 2008