Cel lacom, ca și cel zgârcit,
Chiar ce are nu-i al lui,
E omul cel mai osândit,
Veșnic îl vezi nemulțumit
Că-i rob la mila orișicui,
Tot adună și totuși nu-i.

Până nu-l storci cu putere,
Din burete nu scoți apă.
Lacomul fără de silă
Nu îți dă nimic de milă,
Nici ce e dator nu-i scapă,
Dar nu le ia cu el în groapă.

Bună e dreptatea care
Smulge de la cel ce ține
Tot ce pe nedrept adună
Cu toți cei răi împreună,
Tot ce nu i se cuvine,
Tot ce nu îi aparține.

La stăpânul cel zgârcit
Care-n silă a adunat
Sluga-i hoață negreșit,
Că i se pare potrivit
Ca să-și facă din furat
Plata care nu i-a dat.

Oricâtă apă bea un pește,
Toată pe urechi o scoate.
Orișicât zgârcitul strânge
Niciodată nu-i ajunge
Și-n lume le lasă toate,
Nu-i folosesc după moarte.

Ce lopata grămădește
Și adună cu mult spor,
Vine sapa, risipește
Și grămada nu mai crește.
Unde-i un zgârcit de zor,
Vine și-un risipitor.

Porcul strânge la untură
Pentru alții până moare.
Astfel face și zgârcitul,
Își adună tot venitul
În prostia lui cea mare
Pentru alții... bunăstare.

Prostul cât muncește-o vară
Risipește totu-n van,
Risipește într-o seară
Și-apoi duce-o viață-amară.
Cel cuminte, ban cu ban,
Dintr-o lună are-un an.
Amin.
(Marți, 12 ianuarie 2021)