Pe calea-ngustă la Calvar
Spre locul căpăţâni
Urca Isus cu greu şi-amar
În zumzetul mulţimi.
El nu urca cu mare-alai
De muzicanţi ne-ntrecuţi!
Ci oameni care n-au vrut rai
Ce de preoţi au fost corupţi.
Femeile strigau pe stradă
La care-i venit din cer
Cum poate Tatăl Tău să vadă
Cum suferi jos ca şi un Miel.
Natura îşi ascunse faţa
De la cerescul Creator.
Care pe cruce şi-a dat viaţa
Pentru un om cei muritor.
Acol’ pe vârful căpăţâni
Isus era dus ca să moară
Pe fruntea lui apăs-au spini.
Oţet i-au dat şi fiară-amară.
Suspină-ndată şi natura
Şi florile pe câmp oftează!...
Se zguduie toată făptura,
Iar ucenici meditează.
Cum oare Prinţul cel din ceruri
Să moară El pe cruce!
Rămas-au eii cu mari eşecuri
Nenţelegând ce moartea aduce.
Aşa s-a întâmplat cu Domnul
La locul de durere!
Rămasa până azi simbolul
E-o moarte şi-o-nviere.
8/19/2004gl