Printre dealuri si prin lunci,
A trecut un om odata.
Printre turmele de junci,
Se uita cu mila-i toata
Ca-a vazut cativa pastori
Printre juncile ranite,
Ce loveau din zori in zori,
Chiar in turma lor de vite.
Cu chipul sleit de jale,
Omul a venit la ei
Si le-a aratat o cale
Pentru turma lor de miei.
El le-a spus de-o iarba grasa
De pe un taram strain
-Unde este si-a Lui casa
Si-unde toate Lui se-nchin-
Le-a mai zis ca-n tara Lui
Nu e jale si nici chin;
Daca vrei spre ea sa sui,
Trebuie sa-ai mersul lin:
Fara lovituri de moarte
Date juncilor din plin.
Si le-a arata si-n Carte
Ca prin El toate se tin.
Cand pastorii-au auzit
Tot ce-a spus omul milos,
Mic cu mare s-au unit
-Caci pierdeau al lor folos-
Si L-au prins pe omul bun
Si L-au pironit pe-o cruce.
Si ziceau cu gand nebun:
"El...in tara Lui se duce".
...Dar din turmele de miei
S-au sculat pastori cu nume
Si s-au dus sa spuna ei
Despre bunul om, in lume.
Au ajuns si-n a mea tara
Si-nca bat din poarta-n poarta;
Printre lacrimi si ocara
Ne vestesc o noua soarta.
Multi pastori, ca si-n trecut,
Nu-i accepta, nu-i doresc,
Isi pazesc al lor avut
Dar il pierd pe cel ceresc.
Contra omului milos,
Mic cu mare se unesc;
Ei arunca cerul jos,
Ei din nou il rastignesc!

Eu am fost un junc din turma
Si-am vazut o iarba grasa;
Si-am crezut pana la urma,
Ca exista-o noua casa.